miercuri, 21 ianuarie 2015

Ora Pământului


       Organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, acest eveniment are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. 
       Ora Pământului constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către instituții și unități economice. Evenimentul este inițiat și  promovat de World Wide Found for Nature Australia (WWF), prima ediție a avut loc  la  Sydney, unde, pe data 31 martie 2007, 2 milioane de case și sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră.                                                                                                                     
    În anul 2009, pe 28 martie, oameni din București, Botoșani, Brașov,  Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Târgoviște, Timișoara și Tulcea au stins și ei  lumina și au lăsat-o așa, timp de o oră. De atunci România a fost prezentă la acest eveniment, tot mai mulți oameni alegând să fie solidari cu natura.

      Nu este mult și nici suficient, dar este un eveniment important, autoritățile vor organiza, ca în fiecare an, evenimente speciale. Stinge lumina! Ieși la plimbare! 
Timp de o oră, la sfârșit de martie, să lasăm Pământul să respire! 




Trimiteți un comentariu